•  

Program sejur

THASSOS – Insula de Smarald

Thassos

ZIUA 1 – Către Grecia…
Întâlnire cu însoţitorul de grup la locul şi ora stabilite în diagrama de îmbarcări anexată. Ne îndreptăm spre insulă Thassos pe traseul ales şi în funcţie de oraşul de îmbarcare. Pe timpul nopţii vom traversa Bulgaria.

ZIUA 2 – Thassos, insula de smarald
În cursul dimineţii vom intra în Grecia şi ne vom îndrepta spre Kavala, al doilea oraş ca importanță geografică şi istorică din regiunea Macedonia şi apoi spre portul Keramoti unde ne îmbarcăm pe ferry-boat pentru a traversa Marea Egee şi a ajunge în Insula Thassos. După circa 30 minute păşim pe tărâmul insulei de smarald în capitala acesteia, Limenas. Cazare

ZIUA 3 – 8 Vă propunem să participați la urmatoarele excursii opționale:
* Plimbare cu vaporaşul: plecăm din staţiune şi imediat ce ieşim din port vom servi o gustare, o cafea şi vom admira peisajul. Facem prima oprire pentru pescuit. Amatorilor li se vor dă unelte speciale, cu momeală gata pregătită. Următoarea oprire este pentru baie şi distracţie, până se prepară prânzul barbeque pe care îl veţi servi pe vaporaş. Mâncăm legănaţi de valurile mării, apoi ne plimbăm de-a lungul coastei şi mai oprim în câteva golfuleţe pentru înot. Pe vas putem face plajă, dar găsim şi locuri umbroase, muzică şi atmosferă de vacanţă.

* Kavala, oraşul amfiteatru: Traversăm pe continent cu ferry-boat-ul, mergând spre Kavala. Pe drum, ghidul ne va povesti istoria oraşului şi vom admiră superbă panoramă a acestuia înainte de a intra în oraş. Toate casele au aici vedere spre mare. În Kavala avem program liber, putem merge să vizităm cetatea, Imaretul turcesc, casa lui Mehmet Ali, Biserica Sf. Nicolae, apeductul roman, sau putem opta pentru o partidă de shopping la cele mai renumite magazine, unde în permanenţă sunt colecţii noi şi preţuri accesibile. Putem merge la o cafea pe malul mării, la cochetele terase de lângă port.

* Seara grecească (recomandată tuturor celor care ştiu să se distreze): Seara grecească se organizează în satul de munte Theologos, într-o tavernă special amenajată. Programul începe cu deschiderea bufetului (preparate din carne de miel şi pui, garnituri, salate greceşti), vinurile sunt la discreţie pe tot parcursul serii. Muzică bozouki live, cântăreţi, dansatori, melodii şi costume tradiţionale, dans cu cadînă ne vor ademeni pe tot parcursul serii să participăm la program. La închiderea programului, moment special: cerc de foc pe scenă, în mijlocul căruia se dansează şi se sparg farfurii.

* Turul insulei Thassos: Pornim spre partea de N-V a insulei. Facem o scurtă oprire pentru a admira peisajul şi apoi ne îndreptăm către Mănăstirea Arhanghelului Mihail. Această mânăstire este un loc spectaculos, amplasată pe stânci, deasupra mării, are o legendă frumoasă şi o comoară nepreţuită: Sf. Cui cu care a fost răstignit Iisus. Vom vizita Mănăstirea, vom bea Apă Sfântă adusă de măicuţe din izvorul ce curge în peşteră şi apoi ne vom îndrepta către Aliki. În Aliki vizităm ruinele vechilor temple, amplasate superb pe malul mării, fostă carieră de marmură. Mergem apoi în satul tradiţional macedonean Panagia, cunoscut pentru Biserica închinată Fecioarei Maria şi pentru fabrica de ulei de măsline. Mergem să gustăm renumita miere de pin produsă în Thassos. Facem ultima oprire pe cea mai mare şi mai frumoasă plajă a insulei, Golden Beach, unde ne vom delecta aproximativ 2 ore în valurile mării.

ZIUA 9 – Către România…
În cursul după-amiezii ne vom îmbarca pe ferry – boat pentru a traversa Marea Egee şi pentru a ajunge pe partea continentală a Greciei. Ne vom continua călătoria spre România pe traseul Kavala – Seres – Promahonas – Kulata Sofia – România

ZIUA 10 – Din nou acasă !!!
Sosim în Romania în cursul dimineții în funcție de condițiile de trafic și de formalitațile vamale