TOT IASI SI TOT TEATRU – O SCRISOARE PIERDUTA

Agentia de turism Campast Tourism Vaslui continua seria culturala prin invitatia la piesa de teatru “O scrisoare pierduta”, pusa in scena de actorii Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi, la superba Sala Mare a teatrului, in data de 19 februarie 2018 ( Luni ).

O scrisoare pierduta Iasi

 

Piesa, cu o durata de doua ore si 45 minute, cu pauza, va fi pusa in scena in data de 19 Februarie 2018, incepand cu ora 19.00.

Din 1974 până astăzi, deci mai bine de 40 de ani, am pus în scenă Scrisoarea … de 6 ori, de fiecare dată am găsit în text lucruri care-mi scăpaseră, relaţii noi, nuanţe diferite faţă de cele din spectacolele anterioare, dar mai ales situaţii mereu compatibile cu realităţile contemporane. Geniul lui Caragiale a surprins şi imortalizat tipologii comportamentale şi trăsături esenţiale ale celor care trăiesc în acest spaţiu geografic, ci şi obsesiile vremii lui care s-au perpetuat vreme de 130 de ani şi care, sunt convins că vor exista şi peste 130 de ani de aici în colo.
Iată de ce acest spectacol se petrece în anul în care citiţi aceste rânduri, an în care, ca şi în 1884, problemele noastre sunt revizuirea Constituţiei, corupţia, Europa „cu ochii aţintiţi asupra noastră” şi mai ales „eu cu cine votez”.
Doamne ajută !
                                                                                Mircea Cornişteanu

Tarif: 40 lei/ pers. pentru elevi ( necesar carnet de elev vizat pe anul scolar 2017-2018 )

70 lei/ pers. pentru adulti

Tariful include:

– transport autocar clasificat pe traseul Vaslui – Iasi – Palas Mall – Teatrul National Iasi – Vaslui;

– biletul de intrare la piesa de teatru.

Plecarea din Vaslui se va face la ora 15.00, cu o oprire pentru cafea sau mici cumparaturi la Palas Mall Iasi, iar sosirea in Vaslui va fi in jurul orei 23.30.

 

Pentru rezervari : Mobil 0756 671 789 sau contact@campast.ro

CHISINAU - ORHEIUL VECHI - DE FLORII
INCEPEM ANUL 2018...LA TEATRU